Păăăăăăăăi. Îmi place enorm să citesc cărţi horror şi îmi place de asemenea să mă uit şi la astfel de filme deşi aproape la fiecare film mi-e foarte frică. Îmi place mult să mă cert cu soră'mea. Şi când pleacă 2 zile mor de dorul ei, chiar dacă în căteva ore revenim la vechiul obicei, adică să ne certăm. Îmi place să mănânc ciocolată, bomboane, unele fructe, cartofi prăjiţi sau piure[pireu:))]. Oricum când vine vorba de mâncare consistentă sunt ultima de pe listă. Ador să merg în tabere, îmi place să fac panaramă de oricine, în limita bunului simţ, bineînţeles. Îmi place şcoala, e o parte importantă din viaţa mea şi nu sunt genul de tocilară care nu iese din casă pentru că are de învăţat. Învăţ atât cât trebuie şi pe lângă asta ştiu să mă şi distrez. Mă rog îmi plăcea până acum, cât am fost in generală, nu ştiu ce va fi de acum. Iubesc foarte mult serialul "One tree hill" mai am un sezon şi sunt îndrăgostită de toate personajele acestui film şi fiecare întâmplare îmi creează impresia că mie mi s-au întâmplat acele lucruri. Cum spun eu .. trăiesc prin el. Am început de două zile să citesc "Chinuieşte-i pe copii de John Saul" şi pot zice că-mi place mult:d. Detest să fac curăţenie şi de aceea eu fac foarte rar, adică doar atunci când mă cert cu părinţii din această cauză. Ador să merg la mare(sper să am ocazia vacanţa aceasta să merg). Aşa.. nu am multe lucruri bune în viaţa mea dar mă mulţumesc cu ceea ce am, oricât ar fi de puţin. Pot spune că iubesc două persoane la fel de mult cum îmi iubesc familia, poate chiar mai mult (Mădă si Alex). Şi de asemenea îmi iuubesc şi restul prietenilor. Sunt o persoană foarte energică chiar dacă în această vară plictiseala m-a cam doborât. Mi-ar plăcea mult să ajung în Londra şi în Paris. Mi-ar plăcea să ajung la facultatea de Drept, Actorie sau Jurnalism. Pot spune că iubesc tot ce e legat de literatură si gramatică..îmi place biologia, engleza şi franceza(chiar dacă nu am avut prea mult noroc de profesori, poate voi avea de acum). Nu sunt genul de persoană care să se gândească mult înainte de a lua o decizie sau înainte de a spune ceva.. şi din aceasta cauză, uneori, pierd multe. Dacă am cu cine râd toată ziua.. nu sunt o persoana deloc liniştită şi poate că vorbesc cam mult :-".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Asta e Ioana mea :x .
RăspundețiȘtergereCe conteaza cum e :x
E a mea si gata :X
Te iubeeeeesc >:D< .